Sari la conținut

Decizia CCR nr. 694/2016Paragraful 35

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
24.11.2016
Dosarul
5.580/202/2015

31. În ceea ce priveşte celelalte menţiuni cu privire la neîndeplinirea, de către părţi, a obligaţiilor stabilite prin antecontracte, Curtea constată că acestea sunt chestiuni ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, care sunt de competenţa instanţei de judecată şi nu intră în sfera contenciosului constituţional. De altfel, chiar autorul excepţiei acceptă că, în principiu, are la îndemână proceduri legale în situaţia în care, atunci când una dintre părţile unei promisiuni bilaterale de vânzare refuză din motive care îi sunt imputabile să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite (a se vedea, spre exemplu, paragrafele 13 şi 14 din prezenta decizie).

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie