Sari la conținut

Decizia CCR nr. 703/2016Punctul 34

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
29.11.2016
Dosarul
7.709/303/2015

34. Cât priveşte natura urmărilor produse se constată că legiuitorul a operat cu sintagma de „prejudiciu estetic grav şi permanent“ care are menirea de a înlocui noţiunea existentă în textul anterior referitor la „sluţire“. Constatarea sluţirii, în sensul prevederilor art. 182 alin. 2 din Codul penal din 1969 - actuala reglementare regăsindu-se în art. 194 alin. (1) lit. c) din Codul penal - trebuie determinată nu numai în raport cu semnificaţia curentă a acestei noţiuni, adică mutilare, schilodire, desfigurare, cu consecinţa creării aspectului hidos, pocit, respingător, foarte urât, ci şi ţinându-se seama de echivalenţa ce se poate da noţiunii respective prin comparare cu celelalte urmări grave la care se referă textul menţionat. Ca urmare, ori de câte ori vătămarea corporală, săvârşită cu intenţie, a avut ca efect, de exemplu, pierderea unuia sau a mai multor dinţi ori numai lezarea acestora, este necesar să se stabilească, pe bază de probe convingătoare, dacă prin vătămarea respectivă s-a cauzat o modificare a fizionomiei victimei sau o diminuare a funcţiilor ei fiziologice comparabile, ca importanţă, cu celelalte consecinţe avute în vedere prin art. 182 alin. 2 din Codul penal din 1969. Aşa fiind, pentru aceasta, trebuie să se ţină seama de criterii de ordin anatomic şi fiziologic proprii naturii umane, precum şi de unele criterii specifice, cum ar fi vârsta, sexul sau profesia persoanei vătămate. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie