Sari la conținut

Decizia CCR nr. 587/2017Punctul 6

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
21.09.2017
Dosarul
7.402/211/2016

6. Reprezentantul părților Adrian Crivii, Lucia-Cornelia Gârboan și Vasile Pop solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că, în speță, ne aflăm în situația unei facta pendentia, respectiv o prescripție începută și neîmplinită la data intrării în vigoare a legii noi, în legătură cu care legiuitorul a decis să modifice regimul juridic al prescripției, respectiv modificarea condițiilor de întrerupere a prescripției. În acest caz arată că nu putem vorbi despre o aplicare retroactivă a textului de lege criticat, ci de o aplicare imediată a legii noi, în privința unui termen în curs, cu condiția ca noua cauză de întrerupere să survină după intrarea în vigoare legii noi. De asemenea mai arată că instituția prescripției dreptului la acțiune nu reglementează un raport juridic între debitor și creditor, ci între creditor și stat, în sensul în care, prin reglementarea unui termen de prescripție, statul stabilește cât timp este dispus să pună la dispoziția creditorului forța sa de constrângere, în vederea realizării creanței. Or, în această situație, statul trebuie să aibă o largă marjă de apreciere. Pe de altă parte, privit din perspectiva principiului securității raporturilor juridice, textul de lege criticat nu poate fi considerat neconstituțional, dat fiind faptul că nu putem vorbi de încălcarea principiului securității raporturilor juridice decât în cazul unor termene împlinite, iar nu în interiorul unui termen în curs. Și, în fine, mai arată că speranța debitorului de a fi exonerat de obligația sa, prin împlinirea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune, nu poate fi considerată o speranță legitimă, întemeiată pe bună-credință. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie