Sari la conținut

Decizia CCR nr. 597/2016Paragraful 21

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.09.2016
Dosarul
491/59/2015

16. Or, în cauza de faţă, autorul excepţiei urmăreşte o altă finalitate, şi anume explicarea modului de calcul al termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune în cazul litigiului dedus soluţionării instanţei de contencios administrativ, în legătură cu acest aspect solicitând completarea motivării cu precizarea explicită de către instanţă a modalităţii în care aceasta a calculat termenul amintit. În consecinţă, prevederile art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care privesc completarea dispozitivului hotărârii, iar nu a considerentelor acesteia, nu sunt incidente în cauză, excepţia de neconstituţionalitate având acest obiect urmând să fie respinsă ca inadmisibilă, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei".

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie