Decizia CCR nr. 361/2024Punctul 38
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 11.07.2024
- Dosarul
- 6.879/117/2017
38. Cu privire la susținerea autorilor excepției potrivit căreia textul de lege este neclar, întrucât nu prevede obligația motivării deciziei de suspendare, dar și în legătură cu critica potrivit căreia textul de lege este lipsit de previzibilitate, deoarece nu prevede în mod limitativ situațiile în care se poate dispune suspendarea raportului de muncă, Curtea reține că dispozițiile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 sunt clare în ceea ce privește condiționarea măsurii suspendării de existența unei incompatibilități între fapta penală pentru care salariatul este trimis în judecată și funcția deținută. Prin urmare, potrivit textului legal, motivele de suspendare nu pot să se circumscrie decât acestei condiții, iar o eventuală aplicare abuzivă a acestor norme de lege poate fi contestată în fața instanțelor de judecată. Astfel, chiar dacă dispozițiile de lege nu impun o condiție de formă a deciziei de suspendare, aceasta nu poate fi apreciată ca legală în absența constatării cauzelor de suspendare și a temeiului suspendării, potrivit art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.