Decizia CCR nr. 361/2024Punctul 11

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, întrucât încalcă exigențele de claritate, previzibilitate, precum și principiul securității juridice. Sunt invocate cele statuate în jurisprudența Curții Constituționale cu privire la cerințele de calitate a normelor juridice, de exemplu, Decizia nr. 383 din 29 mai 2019 și Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012. Se arată că angajatorul are facultatea de a emite o decizie de suspendare a raportului de muncă oricând dorește, fără nicio limitare în timp și fără niciun reper temporal obiectiv, astfel că se deschide calea a numeroase abuzuri din partea angajatorului, fără a fi instituite garanții concrete și adecvate pentru salariați. În lipsa reglementării unui termen-limită, dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 se îndepărtează de scopul alegat, acela de a preveni săvârșirea sau extinderea efectelor unei conduite sancționate penal. Per a contrario, drepturile, libertățile fundamentale și demnitatea umană ar fi în mod nejustificat și nepermis lezate. ...