Decizia CCR nr. 480/2024Punctul 20

20. Analizând aceste susțineri, Curtea reține că aspectele invocate nu reprezintă veritabile argumente de neconstituționalitate, pretinsa neconstituționalitate fiind dedusă din perspectiva unor lacune legislative. Or, Curtea a statuat că o asemenea solicitare nu intră în competența de soluționare a instanței de contencios constituțional, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Astfel cum sunt formulate, criticile autoarei excepției vizează, în realitate, completarea dispozițiilor legale criticate, prin reglementarea expresă a posibilității „exercitării profesiei de avocat prin prestare de servicii avocațiale de către avocatul definitiv“. Prin urmare, motivarea excepției de neconstituționalitate vizează, în fapt, o omisiune de reglementare, fără relevanță constituțională, care, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate fi suplinită în cadrul controlului de constituționalitate. În temeiul art. 61 alin. (1) din Constituție, modificarea sau completarea normelor juridice sunt atribuții exclusive ale Parlamentului (cu privire la relevanța constituțională a omisiunii legislative a se vedea și Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, Decizia nr. 308 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 2 august 2016, paragraful 41, sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 55). ...