Decizia CCR nr. 408/2013Paragraful 9

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate de judecătorie în soluţionarea plângerii formulate împotriva unei rezoluţii de scoatere de sub urmărire penală, ca urmare a modificării art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sunt încălcate prevederile constituţionale şi cele convenţionale referitoare la accesul liber la justiţie, la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Se arată că inadmisibilitatea recursului goleşte, practic, de conţinut principiul exercitării căilor de atac şi încalcă, în consecinţă, dispoziţiile referitoare la înfăptuirea justiţiei reglementate la art. 129 din Legea fundamentală. Se arată că norma criticată, ce face imposibilă contestarea în faţa unei instanţe superioare a unei hotărâri pronunţate de către o instanţă de fond, este singulară în materie penală, contravenind, în acest fel, prevederilor art. 16 din Constituţie referitor la egalitatea în drepturi, întrucât părţile unei astfel de cauze sunt discriminate în raport cu participanţii la alte procese penale. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 500 din 15 mai 2012, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care se impune a fi respectată potrivit prevederilor art. 20 şi 148 din Constituţie.