Decizia CCR nr. 222/2014Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că prin rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în primă instanţă cu privire la soluţionarea plângerii formulate împotriva unei rezoluţii de scoatere de sub urmărire penală, ca urmare a modificării art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sunt încălcate prevederile constituţionale referitoare la folosirea căilor de atac, precum şi prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată că lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor pronunţate potrivit dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală din 1968 poate duce la rămânerea definitivă a unor hotărâri prin care se dispun soluţii greşite şi că, de vreme ce împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată se poate face plângere la procurorul ierarhic superior, în mod logic, ar trebui ca legea să prevadă o cale de atac şi împotriva hotărârilor judecătoreşti cu acelaşi obiect.