Sari la conținut

Decizia CCR nr. 426/2015Paragraful 31

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
09.06.2015
Dosarul
6.873/62/2013

24. Referitor la sintagma "consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului" cuprinsă în art. 286 alin. (1) -(3) din Codul fiscal, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că scutirile şi facilităţile de la plata impozitului pe clădiri şi terenuri sunt acordate de consiliile locale după bunul plac, fiind lăsate la aprecierea facultativă a acestora. De asemenea, sintagma criticată creează şi discriminări între cetăţenii care se află în aceeaşi situaţie, deoarece unele consilii pot acorda efectiv aceste facilităţi, iar altele doar parţial. Cu privire la aceste critici, Curtea observă că, potrivit primelor două alineate ale art. 286 din Codul fiscal, consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe terenul aferent acestora sau o reducere numai în cazul în care clădirea şi terenul aferent sunt folosite ca domiciliu al persoanei fizice. La alin. (3) al art. 286 din Codul fiscal, consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren sau o reducere a acestora numai pentru considerente de natură socială. Potrivit pct. 220 din Normele metodologice din 22 ianuarie 2004 de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, facilităţile prevăzute la art. 286 alin. (1) -(4) din Codul fiscal pot fi acordate de consiliile locale pe baza criteriilor şi procedurilor stabilite de către acestea. De asemenea, se prevede că la acordarea scutirilor sau reducerilor consiliile locale pot avea în vedere facilităţile fiscale acordate persoanelor fizice prin reglementări neprevăzute în titlul IX din Codul fiscal.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie