Sari la conținut

Decizia CCR nr. 795/2015Paragraful 20

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
17.11.2015
Dosarul
23.240/233/2014

15. Curtea constată că noua reglementare referitoare la procedura de citare prin depunerea citaţiei în cutia poştală ori prin afişare din Codul de procedură civilă este diferită faţă de reglementarea anterioară, raţiunile instituirii unei astfel de proceduri de citare rămânând însă aceleaşi. Modificările aduse nu sunt de natură să aducă atingere drepturilor fundamentale invocate de autorul excepţiei, ci, din contră, contribuie la protejarea dreptului persoanei la respectarea vieţii private, de vreme ce documentul afişat nu-l mai reprezintă însăşi citaţia, ci o înştiinţare care cuprinde elemente suficiente de identificare a destinatarului, a celui care a făcut înştiinţarea, a dosarului la care se referă actul procedural, a locului de unde şi a datei până la care poate fi ridicată citaţia, precum şi menţiunea referitoare la consecinţele procedurale ale neprezentării pentru comunicare. Înştiinţarea completată de agentul procedural are valoare de act autentic cu privire la situaţiile verificate şi atestate nemijlocit de către agent. De asemenea, asupra împrejurărilor care au determinat citarea prin depunerea citaţiei în cutia poştală ori prin afişarea înştiinţării, agentul procedural va întocmi un proces-verbal care face dovada până la înscrierea în fals cu privire la cele constatate. Astfel, reglementarea contribuie la consolidarea prezumţiei legale relative referitoare la comunicarea citaţiei.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie