Decizia CCR nr. 16/2017Paragraful 20

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia, corelând măsura internării nevoluntare cu săvârşirea unei fapte penale "faţă de care procurorul a emis ordonanţa de începere a urmăririi penale (...) şi a decis, ulterior instituirii cadrului procesual penal, să solicite, prin ordonanţă, internarea nevoluntară" şi precizând că "infracţiunile care pot determina internarea nevoluntară pot fi de natură diferită şi pot fi săvârşite de orice persoană", susţine încălcarea, prin textele de lege criticate, a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 23 alin. (11) şi (13) , precum şi în art. 26 alin. (2) din Constituţie, care consacră prezumţia de nevinovăţie, regula potrivit căreia sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală şi, respectiv, dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi. Din succintele argumente enunţate, astfel cum au fost reţinute şi în încheierea de sesizare, se deduce că autorul excepţiei asimilează măsura internării nevoluntare cu o sancţiune privativă de libertate, apreciind că reglementarea acesteia încalcă textele constituţionale invocate, fără a prezenta însă o motivare distinctă, în mod corespunzător fiecăruia dintre aceste texte.