Sari la conținut

Decizia CCR nr. 63/2017Paragraful 50

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
08.02.2017
Dosarul
349E/2017.2

47. La data de 31 ianuarie 2017, Ministerul Justiţiei a transmis către Consiliul Superior al Magistraturii, spre avizare, proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. În seara aceleiaşi zile, Guvernul a adoptat şi imediat a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, această ordonanţă de urgenţă, deşi Consiliul Superior al Magistraturii a făcut public faptul că Plenul său se va reuni în şedinţă în dimineaţa zilei următoare. Or, atribuţia de avizare a proiectelor de acte normative de către instituţiile publice, cu atât mai mult cu cât aceasta izvorăşte din Constituţie, nu este una pur formală şi nici nu trebuie înţeleasă în sensul că simpla solicitare a avizului este suficientă pentru a fi considerată îndeplinită cerinţa constituţională. Nimeni nu pune la îndoială dreptul iniţiatorului de a promova un act normativ, însă procedând într-o asemenea manieră Guvernul a împiedicat Consiliul Superior al Magistraturii să realizeze o atribuţie constituţională.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie