Sari la conținut

Decizia CCR nr. 323/2017Punctul 9

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
09.05.2017
Dosarul
2.844/114/2015

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece nu este definită sintagma „identitatea atribuită investigatorului sub acoperire“. În acest sens se face trimitere la accepțiunea legală a folosirii investigatorilor sub acoperire potrivit Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, Legii nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor, Legii nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, precum și Codului de procedură penală din 1968. Așa fiind, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, iar modalitatea intruzivă prin care organul de urmărire penală are posibilitatea ca, apelând la interpretarea sintagmei „identitatea investigatorului sub acoperire“ să ofere investigatorului o altă calitate, inclusiv cea de polițist care folosește emblema Poliției Române - Poliția Rutieră este de natură să încalce dispozițiile constituționale menționate. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie