Sari la conținut

Decizia CCR nr. 807/2018Punctul 3

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
06.12.2018
Dosarul
501/36/2016

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă. Arată că inculpatul a fost achitat definitiv, în temeiul art. 16 lit. b) din Codul de procedură penală, pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și, în temeiul art. 16 lit. a) din Codul de procedură penală, pentru infracțiunea prevăzută de art. 253^1 alin. (1) din Codul penal din 1969. Astfel, în măsura în care s-ar constata că normele de incriminare sunt neconstituționale, consecința în plan procesual a unei astfel de decizii de admitere a excepției ar fi o soluție de achitare, în temeiul art. 16 lit. b) din Codul de procedură penală. Or, decizia penală prin care inculpatul a fost achitat s-a întemeiat pe aceste dispoziții, astfel că eventuala admitere a excepției de neconstituționalitate nu este de natură a mai produce niciun efect în cauză, întrucât autorul acesteia a obținut deja ce urmărea să obțină. Prin urmare, apreciază că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie