Sari la conținut

Decizia CCR nr. 93/2020Punctul 29

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
25.02.2020
Dosarul
5.226/107/2016

29. Curtea reține că mutarea temporară este o măsură care limitează atributul exercitării plenare a funcției publice de către funcționarul public în cauză, prevăzut de art. 16 alin. (3) din Constituție, precum și dreptul la muncă al acestuia împreună cu corolarul său, și anume dreptul la salariu, prevăzut de art. 41 alin. (1) din Constituție, în sensul că reprezintă o ingerință a statului în desfășurarea raportului de serviciu atât sub aspectul locului de muncă, cât și sub cel al salarizării. Însă, astfel cum sa arătat, scopul urmărit este unul legitim, și anume buna desfășurare a urmăririi penale, iar măsura criticată este adecvată, putând în mod obiect îndeplini scopul legitim pentru care a fost edictată, este necesară, legiuitorul optând pentru măsura cea mai puțin intruzivă în raportul de serviciu în vederea îndeplinirii scopului urmărit, și respectă un just echilibru între interesele concurente, respectiv cel general, reprezentat de existența unui cadru normativ coerent care să asigure că funcțiile statului sunt în mod corect și complet îndeplinite - desfășurarea atât a urmăririi penale, cât și a activității autorității publice din care face parte funcționarul public respectiv -, și cel individual, reprezentat de exercitarea drepturilor și obligațiilor derivate din raportul de serviciu al funcționarului public, inclusiv sub aspectul dreptului la o salarizare corespunzătoare. Prin urmare, Curtea constată că textul criticat nu încalcă art. 16 alin. (3) și art. 41 alin. (1) din Constituție. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie