Decizia CCR nr. 216/2020Punctul 15

15. Analizând susținerile autorului excepției, Curtea reține, în prealabil, că, prin modificarea legislativă operată la alineatul (1^2) al art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, legiuitorul a dat curs unor rațiuni de bună administrare a justiției, prin concentrarea întregii capacități de acțiune a Direcției Naționale Anticorupție în realizarea obiectivului pentru care a fost înființată această structură specializată, respectiv combaterea marii corupții. Astfel, opțiunea legiuitorului de a trece competența de efectuare a urmăririi penale pentru infracțiunile de evaziune fiscală, înșelăciune și a celor la regimul vamal cu un prejudiciu mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro la parchetele de pe lângă instanțe determină - potrivit preambulului ordonanței - reducerea duratei anchetelor, având în vedere că dosarele s-ar împărți între cele patruzeci și două de parchete de pe lângă tribunale, iar urmărirea penală va fi efectuată de către organele de cercetare penală. Actul modificator - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2013 - precizează însă, în art. II, că dosarele înregistrate la Direcția Națională Anticorupție anterior intrării sale în vigoare se soluționează în continuare de către această structură specializată. ...