Sari la conținut

Decizia CCR nr. 95/2021Punctul 6

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.02.2021
Dosarul
3/204/2018

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Astfel, referitor la prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, susține că acestea cuprind norme clare și previzibile în ceea ce privește determinarea persoanei obligate să achite taxa prevăzută de textul de lege criticat. Arată, în acest sens, că prin Ordinul ministrul mediului, apelor și pădurilor nr. 2.413/2016 privind modificarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu au fost aduse lămuriri suplimentare cu privire la persoanele cărora le incumbă obligația de plată a taxei, precum și cu privire la modalitatea de calcul al acesteia, astfel încât susținerile autoarelor excepției reprezintă mai degrabă propuneri de lege ferenda cu privire la eventuala obligare a plății taxei de către producătorul inițial al deșeurilor, și nu de către operatorul însărcinat cu eliminarea acestora. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie