Decizia CCR nr. 146/2021Punctul 10
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 04.03.2021
- Dosarul
- 26/43/2018
10. Se apreciază că textul art. 87 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 nu este clar și precis, fiind susceptibil de multiple interpretări, așa încât inclusiv situația în care se dispune amânarea aplicării pedepsei ar presupune anterior o condamnare pentru o infracțiune săvârșită cu intenție. Așadar, din modul de redactare al normei legale criticate rezultă că trecerea în rezervă se poate face în două ipoteze, ambele circumscrise unei condamnări pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, respectiv în situația unei condamnări cu suspendarea executării sau grațiate, înainte de începerea executării pedepsei, sau în situația unei condamnări cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. O atare interpretare este exclusă, în condițiile în care contravine prevederilor art. 90 alin. (1) din Codul penal. În acord cu principiile dreptului penal, sancțiunea decăderii, din perspectiva dreptului penal substanțial, reprezintă pierderea unor drepturi ca urmare a unei condamnări, drepturi reglementate, în principiu, de art. 66 din Codul penal. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.