Sari la conținut

Decizia CCR nr. 756/2021Punctul 11

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
09.11.2021
Dosarul
3.530/2/2019

11. De principiu, neconstituționalitatea extrinsecă afectează actul în ansamblul său, însă, de la această regulă există și excepții în măsura în care se poate determina o relație directă între exigența extrinsecă neîndeplinită și o dispoziție expresă a actului supus controlului de constituționalitate. Astfel, o inconsistență formală de natură constituțională care vizează un anumit segment normativ al actului nu poate fi extinsă la cele care nu sunt vizate prin critica formulată sau nu au legătură cu aceasta. De altfel, în acest sens, se pot identifica două decizii ale Curții Constituționale (Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009, și Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009), prin care aceasta a constatat neconstituționalitatea art. I și II, respectiv a art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008 din perspectiva art. 115 alin. (4) din Constituție, restul dispozițiilor normative ale respectivei ordonanțe de urgență nefiind afectate de cele două decizii de admitere ale excepției de neconstituționalitate. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie