Decizia CCR nr. 121/2022Punctul 23

23. Așadar, ca principiu, instanța europeană a statuat că nici litera, nici spiritul art. 6 din Convenție nu împiedică o persoană să renunțe de bunăvoie la garanțiile unui proces echitabil, în mod expres sau tacit (Hotărârea din 1 martie 2006, pronunțată în Cauza Sejdovic împotriva Italiei). În cazurile în care se prezumă însă că un acuzat a renunțat implicit, prin comportamentul său, la un drept important protejat prin art. 6 din Convenție, trebuie să se demonstreze că el a putut, în mod rezonabil, să anticipeze consecințele comportamentului său (același argument și în Hotărârea din 9 septembrie 2003, pronunțată în Cauza Jones împotriva Regatul Unit). De pildă, instanța de la Strasbourg a constatat că reclamantul dintr-o speță nu a fost notificat personal cu privire la proces, iar prezumția că era fugar nu avea o bază suficientă în fapt. Statutul său de fugar nu poate constitui, în sine, o renunțare implicită la dreptul de a se apăra la proces (aceleași argumente și în Hotărârea din 12 februarie 1985, pronunțată în Cauza Colozza împotriva Italiei). ...