Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 8/2016 (HP)Paragraful 148

Curtea
ÎCCJ
Tipul
hotărâre prealabilă
Data
30.03.2016
Dosarul
558/1/2016

8. În ceea ce priveşte problema de drept invocată, judecătorii din cadrul Secţiei penale şi pentru cauze cu minori a Curţii de Apel Oradea şi a Tribunalului Bihor au opinat în sensul că sintagma "când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică", folosită de legiuitor în cuprinsul art. 6 din Codul de procedură penală, care consfinţeşte principiul "ne bis in idem", are în vedere orice fel de hotărâre, indiferent de materia în care se pronunţă şi de procedura după care s-a judecat cauza, dacă aceasta ar putea fi apreciată, prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 4 al Protocolului nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, că are un caracter penal şi reprezintă o hotărâre prin care s-a produs "condamnarea" penală, civilă, fiscală sau contravenţională a persoanei, trimisă mai apoi în judecată întrun proces penal pentru aceeaşi faptă.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie