Decizia ÎCCJ nr. 11/2016 (RIL)Paragraful 102

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 1.516 din Codul civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei. Raportat la această normă legală, se poate observa că finalitatea cererii având ca obiect plata debitului principal o constituie executarea în natură a obligaţiei de plată. Spre deosebire de aceasta, cererea vizând plata dobânzilor sau penalităţilor de întârziere aferente debitului principal are o finalitate diferită, ce decurge, în primul rând, din interpretarea dispoziţiilor legale ce o reglementează. Astfel, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, dispoziţiile art. 1.535 alin. (1) din Codul civil statuează: "...creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic." Daunele-interese moratorii sunt, deci, despăgubirile în bani care reprezintă echivalentul prejudiciului provocat creditorului prin întârzierea executării obligaţiei de către debitor. Pe lângă prevederile din Codul civil referitoare la cuantumul legal al daunelor-interese în materie de obligaţii pecuniare, există şi norme speciale în materie, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare.