Decizia CCR nr. 484/2024Punctul 15

15. Curtea a mai reținut că obiectul sesizării instanței supreme cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile îl constituie chestiunile de drept de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzelor, iar titular al cererii de sesizare pentru pronunțarea unei astfel de hotărâri prealabile poate fi numai un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță. Părțile din proces pot solicita instanței de judecată să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, însă instanța are dreptul suveran de a aprecia asupra sesizării, nefiind obligată să motiveze respingerea ei. Rațiunea soluției de nerecunoaștere a calității procesuale active a părților din proces, în această procedură, este aceea că Înalta Curte de Casație și Justiție - chemată să pronunțe o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - nu este la dispoziția părților care ar veni să o consulte, ci răspunde, în mod necesar, instanței de judecată, întrucât aceasta are nevoie de rezolvarea de principiu a respectivei chestiuni din partea instanței supreme. Pentru acest motiv, instanța în fața căreia se solicită de către părți formularea unei astfel de sesizări poate arăta că respectiva chestiune de drept nu este una susceptibilă de interpretări diferite, fără să fie obligată să dezvolte motivarea, având în vedere că va motiva acest aspect în hotărârea pe care o va pronunța [în acest sens s-a pronunțat instanța constituțională în analiza dispozițiilor art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, corespondente dispozițiilor procesual civile criticate în prezenta cauză, prin Decizia nr. 485 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 13 noiembrie 2018, paragraful 27]. ...