Decizia CCR nr. 47/2025Punctul 8

8. Susține, în esență, că renunțarea la dreptul la tăcere nu reprezintă singura modalitate în urma căreia instanța ar putea să aprecieze ca justificată înlocuirea măsurii arestării preventive cu una mai ușoară, astfel că, în realitate, inculpatul nu este pus în situația de a opta între a își menține poziția anterioară, refuzând să dea declarații în cauză, și a renunța la acest privilegiu în vederea îndeplinirii condiției cerute de dispoziția legală contestată. Se consideră că cerințele prevăzute de art. 242 alin. (2) din Codul de procedură penală, privitoare la împrejurările concrete ale cauzei și la conduita procesuală a inculpatului, reprezintă o consacrare a principiului proporționalității și a caracterului gradual al măsurilor preventive. Totodată, se menționează că, în doctrina de specialitate, s-a arătat că, pentru a se dispune înlocuirea unei măsuri preventive, nu este necesar în toate cazurile să existe o modificare a conduitei procesuale a inculpatului, însă pot exista și situații în care modificarea poziției procesuale a acestuia să contribuie la reținerea îndeplinirii și acestei ultime condiții. ...