Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 18/2018 (HP)Punctul VII

Curtea
ÎCCJ
Tipul
hotărâre prealabilă
Data
05.03.2018
Dosarul
33.510/301/2015

VII. Punctul de vedere al completului de judecată

21. Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a arătat că, deși doctrina publicată face referire constantă la o corelare a dispozițiilor art. 870 din Codul de procedură civilă cu cele cuprinse în art. 691 și următoarele din același act normativ, este evident faptul că interpretarea acestor texte naște în continuare dezbateri, urmând ca, din consultarea practicii judiciare relevante pe care Înalta Curte de Casație și Justiție o va avea la dispoziție, instanța supremă să evalueze din această perspectivă caracterul nelămurit al problemei de drept puse în discuție. ...

22. În ceea ce privește opinia instanței de trimitere, s-a arătat că nu este conturată opțiunea cu privire la interpretarea ce trebuie adoptată, luându-se în calcul aplicarea oricăreia dintre cele două opinii incidente. Astfel, varianta de interpretare propusă de doctrină și însușită și de prima instanță în cauza de față reprezintă una dintre posibilitățile luate în calcul. ...

23. Cea de-a doua variantă este în sensul că, dimpotrivă, art. 870 din Codul de procedură civilă nu face trimitere expresă la instituția intervenției, deși se referă la depunerea titlurilor de creanță, în timp ce art. 874 alin. (1) din același act normativ se referă la tardivitatea intervenției după termenul prevăzut de art. 691 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, nu poate fi exclusă nici interpretarea dată de apelanta contestatoare, în sensul că depunerea titlurilor de creanță în vederea participării la distribuire se face direct, fără cerere de intervenție. Altminteri, termenele scurte prevăzute de text nu ar putea fi respectate, iar interpretul ar adăuga la lege dacă ar citi în art. 870 din Codul de procedură civilă trimiterea (inexistentă) la art. 690 și următoarele din același act normativ. ...

24. În concluzie, în viziunea tribunalului, tocmai existența acestor două posibilități de interpretare, cu argumente apreciate drept importante în ambele variante, justifică sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pe calea mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. ... ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie