Sari la conținut

Decizia CCR nr. 126/2025Punctul 42

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
11.03.2025
Dosarul
3.458A/2024

42. Din coroborarea informațiilor cuprinse în fișele legislative publicate pe paginile celor două Camere ale Parlamentului, rezultă că legea criticată a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de primă Cameră sesizată, în procedură de urgență, în data de 20 octombrie 2024, după care a fost trimisă Senatului, care a adoptat-o, în calitate de Cameră decizională, în procedură de urgență, la data de 4 noiembrie 2024. În data de 5 noiembrie 2024, legea a fost depusă la Secretarul general al Senatului și, respectiv, al Camerei Deputaților, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale. Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituțională în data de 7 noiembrie 2024, așa încât Curtea urmează să constate că obiecția de neconstituționalitate a fost formulată în afara termenului de 2 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fără ca legea să fi fost între timp promulgată. Această împrejurare se încadrează în cea de-a doua ipoteză din paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, astfel că, întrucât termenul de protecție nu este unul de decădere, Curtea constată că obiecția de neconstituționalitate este admisibilă. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie