Decizia CCR nr. 155/2025Punctul 33
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 27.03.2025
- Dosarul
- 641L/2/2025
33. Așa cum a reținut Curtea Constituțională în Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, serviciile Senatului nu sunt organe ale administrației publice, ci structuri economico-administrative cu sarcina de a asigura buna funcționare a acestuia. Astfel, interpretând sistematic și logico-gramatical titlul și conținutul hotărârii criticate, rezultă că termenul de „servicii“ ale Senatului, astfel cum este menționat în titlu și în ipoteza normei de la art. 1, este folosit lato sensu, cu înțelesul de structuri organizatorice de specialitate ale Senatului, iar în conținutul art. 1, în cuprinsul enumerării acestor structuri, termenul „servicii“ este folosit stricto sensu, alături de „direcții generale“, „direcții“ și „compartimente“. Prin urmare, obiectul de reglementare al hotărârii criticate este stabilirea structurilor organizatorice ale serviciilor Senatului (anexa la hotărârea criticată, privind organigrama, fiind denumită „Structura organizatorică a serviciilor Senatului României“), aceasta fiind emisă în temeiul Regulamentului Senatului. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.