Decizia CCR nr. 164/2025Punctul 6

6. Astfel, din moment ce atât Codul de procedură fiscală, cât și Legea nr. 85/2006 sunt legi speciale care intră în concurs în situația contribuabililor/plătitorilor aflați în insolvență, este dincolo de orice îndoială faptul că, din perspectiva tehnicii legislative, ar fi fost necesară menținerea unei reguli clare, precise în cadrul Codului de procedură fiscală, iar nu înlocuirea unei astfel de reguli cu o normă de trimitere cu un înalt grad de generalitate. Prin urmare, dispozițiile criticate nu sunt în măsură să se integreze organic în sistemul legislației ca urmare a necorelării cu prevederile Legii nr. 85/2006, fiind constituționale în măsura în care art. 122^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 ar fi făcut trimitere, în mod specific, cel puțin la capitolul III din Legea nr. 85/2006, context în care coroborarea prevederilor Codului de procedură fiscală cu Legea nr. 85/2006 ar fi fost facilitată. Astfel, pe de o parte, debitorul nu poate prevedea, în raport cu dispozițiile legale în vigoare, dacă organul fiscal va putea emite ulterior deschiderii procedurii decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii, care în raport cu momentul comunicării și al expirării termenului de plată să devină obligații curente, în cadrul procedurii. Pe de altă parte, nici organul fiscal nu este în măsură să prevadă dacă la momentul deschiderii procedurii are obligația de a individualiza, de îndată și înainte de depunerea cererii de înscriere a creanțelor la masa credală, toate obligațiile accesorii ale contribuabilului împotriva căruia este deschisă procedura insolvenței, putând fi astfel generată și o lipsă de uniformitate la nivelul practicii administrative, care pune în discuție principiul securității juridice. ...