Sari la conținut

Decizia CCR nr. 163/2025Punctul 22

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
08.04.2025
Dosarul
586/117/2019

22. Guvernul, în Dosarul nr. 462D/2020, apreciază că excepția invocată este neîntemeiată. Se arată că inițiativa legislativă finalizată prin adoptarea Legii nr. 310/2018 a avut drept scop punerea în acord a unora dintre dispozițiile noului Cod de procedură civilă cu deciziile Curții Constituționale pronunțate până în anul 2018. Ulterior, au fost acceptate și propuneri care aveau la bază dorința de eficientizare a unor instituții de drept procesual civil, cum ar fi cele referitoare la regimul căilor de atac împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție. Se arată că, până la adoptarea Legii nr. 310/2018, în practica judiciară s-au înregistrat cazuri de deturnare a dreptului de a formula o cerere de intervenție de la scopul pentru care a fost edictat. Astfel, în cadrul aceluiași dosar erau formulate mai multe cereri de intervenție inadmisibile, tocmai pentru a fi respinse, soluție care era ulterior contestată, în scopul obținerii efectului suspendării obligatorii a cererii inițiale, ceea ce conducea la o tergiversare a cauzei, fără ca instanța de judecată să poată interveni pentru a evita suspendarea judecății cererii principale. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie