Decizia CCR nr. 223/2025Punctul 10
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 29.04.2025
- Dosarul
- 6.471/63/2016
10. În consecință, nu se poate susține că o eventuală discriminare nu ar putea fi reparată prin niciun mijloc legal sau că s-ar încălca și accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. Curtea Constituțională a reținut în Decizia nr. 217 din 15 mai 2003 că motivele încetării contractului individual de muncă și cele ale neîncadrării în muncă, dacă acestea sunt sau nu sunt imputabile persoanei care solicită acordarea indemnizației de șomaj, îndeplinirea tuturor condițiilor cumulative sau speciale pentru ca persoana respectivă să poată fi încadrată în categoria șomerilor și pentru a putea beneficia de indemnizație de șomaj, sunt împrejurări de fapt ale căror cercetare și stabilire intră în competența autorităților cu atribuții în legătură cu aplicarea Legii nr. 76/2002, iar în caz de conflict, în competența instanțelor judecătorești, urmând ca, în baza situației de fapt corect stabilite, să aplice în mod corespunzător dispozițiile Legii nr. 76/2002. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.