Sari la conținut

Decizia CCR nr. 412/2025Punctul 28

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
24.09.2025
Dosarul
4.029A/2025

28. Se mai susține că prevederile art. 1 alin. (2) , (4) și (6) din legea criticată încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece măsurile de reducere a personalului, a salariilor, precum și celelalte măsuri impuse prin lege se aplică exclusiv autorităților prevăzute la art. 1 alin. (1) , respectiv ANRE, ASF și ANCOM, deși toate autoritățile administrative autonome existente la nivel național sunt reglementate în baza aceluiași cadru constituțional, a unui cadru legal similar din perspectiva independenței funcționale și a unor principii uniforme, aflânduse astfel în situații juridice similare, de exemplu, Banca Națională a României și Consiliul Național al Audiovizualului. Astfel, prin prevederile art. 1 alin. (2) și (6) din legea criticată, se realizează o situație de tratament inegal în ce privește personalul salariat al celor trei autorități vizate, prin raportare la personalul salariat din cadrul celorlalte autorități publice autonome existente la nivel național, aflate în situații similare. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie