Sari la conținut

Decizia CCR nr. 423/2025Punctul 23

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
14.10.2025
Dosarul
33.007/3/2015

23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 108 din 25 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 10 mai 2016, și Decizia nr. 665 din 8 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 3 martie 2017, a respins criticile de neconstituționalitate. Curtea a reținut, în esență, că, în scopul stimulării creșterii producției de energie regenerabilă și atingerii obiectivului impus la nivelul Uniunii Europene de creștere cu 20% până în 2020 a resurselor regenerabile de energie, prin Legea nr. 220/2008 au fost adoptate unele dispoziții de natură să asigure investitorilor români și străini un sprijin pentru promovarea activităților economice în acest domeniu. Între facilitățile acordate potrivit legii se regăsește acordarea cu titlu gratuit de certificate verzi, care, în urma valorificării pe piața centralizată sau pe piața bilaterală, are scopul de a asigura obținerea unor venituri suplimentare producătorilor de energie din surse regenerabile. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie