Sari la conținut

Decizia CCR nr. 479/2025Punctul 194

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
20.10.2025

194. Având în vedere acest context ce implică deopotrivă obligațiile asumate prin cadrul normativ pentru implementarea Planului național de redresare și reziliență, riscul pierderii sumei de 869 milioane de euro, precum și situația economică dificilă manifestată prin existența unui deficit bugetar crescut și a unei datorii publice semnificative, Guvernul și Parlamentul României, în baza cooperării loiale dintre acestea, au obligația de a lua cu maximă celeritate măsuri de limitare a cheltuielilor publice, ce vor fi transpuse într-o serie de acte normative succesive. Din această serie face parte și legea criticată, destinată reducerii în viitor a unor cheltuieli privind pensiile, parte a unei serii limitate de reduceri a cheltuielilor. Importanța crescută a domeniului justiției și, în mod particular, a pensiilor de serviciu acordate persoanelor active în acest domeniu, caracterul urgent al intervenției propuse, dat fiind termenul-limită stabilit prin Planul național de redresare și reziliență, precum și necesitatea reducerii cheltuielilor publice justifică apelarea la mecanismul constituțional prevăzut de dispozițiile art. 114 din Constituție, respectiv angajarea răspunderii Guvernului. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie