Sari la conținut

Decizia CCR nr. 479/2025Punctul 172

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
20.10.2025

172. Dreptul de a obține pensie de serviciu reprezintă un beneficiu pe care persoana care îndeplinește condițiile necesare îl poate obține, fără a fi lipsită de alternativa de a primi o pensie în cadrul sistemului public de pensii, inclusiv prin utilizarea exclusivă a unui stagiu minim de cotizare de 15 ani. O încălcare a principiului egalității, astfel cum a fost acesta stabilit deopotrivă prin jurisprudența Curții Constituționale și prin cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, ar fi presupus diminuarea drepturilor persoanelor discriminate (în cazul supus analizei, magistrații). Or, dimpotrivă, magistrații vor avea oricând dreptul de a beneficia de pensia ce le-ar reveni în baza normelor specifice sistemului public de pensii, aspect expres stabilit de dispozițiile art. 211 alin. (6) din Legea nr. 303/2022. Suplimentar, vor avea dreptul de a accesa și un sistem distinct de pensii, respectiv cel prevăzut prin Legea nr. 303/2022, astfel cum a fost aceasta modificată inclusiv prin legea supusă analizei, drept justificat de existența unei perioade în care au fost supuși unor limitări suplimentare. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie