Sari la conținut

Decizia CCR nr. 537/2025Punctul 47

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
04.11.2025
Dosarul
22.593/197/2020

47. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate ce vizează încălcarea art. 21 din Constituție, Curtea a reținut, la paragrafele 29-34 din Decizia nr. 489 din 3 octombrie 2023, că, în jurisprudența sa, a constatat că accesul la justiție, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21). Or, potrivit prevederilor Legii nr. 217/2003, emiterea ordinului de protecție se poate dispune numai prin hotărâre judecătorească, persoana interesată având posibilitatea de a formula apel la instanța judecătorească împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a emis ordinul de protecție. Totodată, potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, instanța de apel poate suspenda executarea până la judecarea apelului, dar numai cu plata unei cauțiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie