Decizia ÎCCJ nr. 35/2021 (HP)Punctul VI

VI. Jurisprudență relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, a fost identificată următoarea decizie relevantă în problema de drept analizată:

Decizia nr. 15 din data de 28 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Dosarul nr. 699/1/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din data de 3 august 2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Timiș - Secția penală, în Dosarul nr. 21.263/325/2019, prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 117 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, care reglementează regula specialității - «cu excepția cazurilor menționate la alin. (1) și (4) , persoana predată autorităților române nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării decât dacă statul de executare o consimte» -, cu raportare la situația ce face obiectul prezentei cauze, în care statul de trimitere refuză extrădarea pentru executarea uneia din infracțiunile aflate în concurs, pentru care persoana este condamnată, fiind necesar a se clarifica dacă pedeapsa pentru care extrădarea a fost respinsă va trebui să fie executată sau nu de către persoana condamnată după executarea pedepsei pentru care extrădarea a fost admisă. (...)

Dispozițiile art. 117 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, nu generează niciun fel de dificultăți de interpretare, textele fiind clare, lipsite de orice echivoc. (...)

Dispozițiile art. 117 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, consacră regula specialității care guvernează predarea în baza unui mandat european de arestare, regulă preluată din materia extrădării, și care interzice urmărirea, judecarea sau privarea de libertate a unei persoane predate autorităților române pentru o altă faptă anterioară predării, cu excepția cazului în care statul membru de executare consimte în acest sens.

Regula specialității este aplicabilă aspectelor ce nu au fost supuse evaluării autorității judiciare solicitate. Regula specialității se analizează în raport cu fapta anterioară predării sau pedeapsa anterioară predării, exterioare solicitărilor transmise prin mandatul european de arestare. Ce a fost evaluat și respins de autoritatea solicitată nu intră sub incidența principiului specialității.

Aspectele invocate de instanța de sesizare nu se circumscriu regulii specialității întrucât fapta la care se face referire (infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere) a fost avută în vedere la emiterea mandatului european de arestare de către autoritățile judiciare române, solicitarea de predare fiind respinsă de statul austriac.

Astfel, nu se poate reține incidența dispoziției legale invocate de instanța de trimitere, art. 117 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, norma legală pusă în discuție fiind suficient de clară pentru a decela voința legiuitorului, respectiv faptul că se au în vedere alte fapte decât cele care au constituit temeiul emiterii mandatului european de arestare.“ ...