Legea achizițiilor publice (98/2016)Articolul 176

Capitolul IV > Secţiunea a 6-a > Articolul 176
(1) În cazul în care urmează să fie atribuite contracte de achiziții publice în baza unui acord-cadru cu reluarea competiției, nivelul cifrei de afaceri minime anuale prevăzut la art. 175 alin. (2) lit. a) se raportează la valoarea maximă anticipată a contractelor subsecvente ce urmează să se execute în același timp sau, dacă aceasta nu este cunoscută, la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent. (2) În cazul unui sistem dinamic de achiziții, nivelul cifrei de afaceri minime anuale prevăzut la art. 175 alin. (2) lit. a) se raportează la valoarea maximă anticipată a contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite în cadrul sistemului respectiv.
Sursa oficială ↗