Legea insolvenței (85/2014)Articolul 135^1 — (la 02-10-2018, Sectiunea a 6-a din Capitolul I , Titlul II a fost completata de Punctul 13, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 88 din 27 septembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 840 din 02 octombrie 2018 )

Titlul II > Capitolul I > Secţiunea a 6-a > Articolul 135^1
(1) Data stingerii creanțelor supuse conversiei, potrivit prevederilor art. 133 alin. (5) lit. K, este data realizării conversiei. (2) Instituția publică centrală ce exercită calitatea de acționar în numele statului la data efectuării conversiei exercită drepturile și obligațiile statului român în calitate de acționar și pentru acțiunile emise în favoarea statului de operatorii economici în urma conversiei și înregistrează în evidențele contabile aceste acțiuni. (3) În cazul în care statul nu deține, anterior conversiei, acțiuni ale debitorului, pentru acțiunile emise ca urmare a conversiei, exercitarea drepturilor și obligațiilor statului, precum și înregistrarea acțiunilor astfel dobândite în evidențele contabile se realizează de către Autoritatea de Administrare a Activelor Statului.
Sursa oficială ↗