Codul fiscalArticolul 220^7 — Depunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate

Titlul V > Capitolul IX > Articolul 220^7
(1) Persoanele prevăzute la art. 220^1 sunt obligate să declare contribuția asiguratorie pentru muncă, datorată potrivit prevederilor prezentului capitol, până la termenul de plată prevăzut la art. 220^6, prin depunerea declarației prevăzute la art. 147 alin. (1) . (1^1) În cazul veniturilor reprezentând avantaje în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz, obligația de declarare a contribuției asiguratorie pentru muncă potrivit alin. (1) revine persoanelor prevăzute la art. 220^6 alin. (2^1) sau (2^2), după caz. Prevederea se aplică și în cazul veniturilor prevăzute la art. 220^6 alin. (2^3). (2) În cazul în care au fost acordate sume pentru perioade anterioare, reprezentând salarii sau diferențe de salarii, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept, precum și în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, contribuția asiguratorie pentru muncă datorată potrivit legii se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, prin depunerea declarațiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele respective. (3) Prevederile art. 147 alin. (4) -(22) sunt aplicabile în mod corespunzător.
Sursa oficială ↗