Codul fiscalArticolul 52 — Reguli de ieșire din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor în cursul anului

Titlul III > Articolul 52
(1) Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 100.000 euro, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care s-a depășit această limită. (2) În cazul în care, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere nu a depus în termen situațiile financiare anuale pentru exercițiul financiar precedent anului fiscal respectiv, dacă avea această obligație potrivit legii, microîntreprinderea datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care nu mai este îndeplinită această condiție. (3) În cazul în care, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. g) microîntreprinderea datorează impozit pe profit începând cu trimestrul următor celui în care a încetat raportul de muncă. Pentru o microîntreprindere cu un singur salariat, al cărui raport de muncă încetează, condiția prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. g) se consideră îndeplinită dacă, în termen de 30 de zile de la încetarea raportului de muncă, este angajat un nou salariat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată pe o perioadă de cel puțin 12 luni. În cazul în care, în acest termen nu se angajează un nou salariat, microîntreprinderea datorează impozit pe profit începând cu trimestrul următor celui în care a încetat raportul de muncă. (4) Microîntreprinderile care în cursul unui trimestru încep să desfășoare activități dintre cele prevăzute de art. 47 alin. (3) lit. f) -i) datorează impozit pe profit începând cu trimestrul respectiv. (5) Limitele fiscale prevăzute la alin. (1) se verifică pe baza veniturilor înregistrate cumulat de la începutul anului fiscal. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar precedent. (5^1) În cazul microîntreprinderii care, în cursul anului fiscal, se găsește în situația prevăzută la art. 47 alin. (1^1), suplimentar față de regulile prevăzute la alin. (5) , limita fiscală privitoare la plafonul de 100.000 euro, prevăzută la alin. (1) , se verifică luând în calcul veniturile realizate de microîntreprindere, potrivit prevederilor art. 54 alin. (1) , însumate cu veniturile care constituie cifra de afaceri definită potrivit reglementărilor contabile aplicabile/veniturile menționate la art. 47 alin. (1^1) lit. d) , după caz, ale persoanelor cu care microîntreprinderea este legată. (5^2) În aplicarea prevederilor alin. (5^1), împreună cu veniturile întreprinderilor legate cu microîntreprinderea care se găsește în situația prevăzută la art. 47 alin. (1^1) lit. d) se cumulează și o pătrime din norma anuală de venit stabilită/ajustată/redusă pentru anul fiscal curent a persoanelor fizice autorizate/întreprinderilor individuale/întreprinderilor familiale/altor forme de organizare a unei activități economice fără personalitate juridică, autorizate potrivit legilor în vigoare, care datorează impozit pe baza normei anuale de venit, potrivit prevederilor titlului IV. (6) Calculul și plata impozitului pe profit de către microîntreprinderile care se încadrează în prevederile alin. (1) , (2) , (4) și (7) se efectuează luând în considerare veniturile și cheltuielile realizate începând cu trimestrul respectiv. (7) În situația în care, în cursul anului fiscal, oricare dintre asociații/acționarii unei microîntreprinderi deține, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot și la alte microîntreprinderi, asociații/acționarii trebuie să stabilească microîntreprinderea/ microîntreprinderile care iese/ies de sub incidența prezentului titlu și care urmează să aplice prevederile titlului II începând cu trimestrul în care se înregistrează situația respectivă, astfel încât condiția de deținere a unei singure microîntreprinderi să fie îndeplinită. Ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor se comunică organului fiscal competent, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Sursa oficială ↗