Decizia CCR nr. 654/2025Punctul 23
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 25.11.2025
- Dosarul
- 84/43/2021
23. Cu privire la dreptul la un proces echitabil, pretins a fi încălcat prin normele criticate, Curtea observă că prin Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 16, Curtea a reținut că acesta presupune respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul de apărare, egalitatea procesuală, cu toate consecințele ce decurg din aceasta. Astfel, la art. 15 din Legea nr. 101/2016 se prevede în mod expres faptul că procedura de soluționare a contestațiilor se desfășoară cu respectarea principiilor legalității, celerității, contradictorialității, asigurării dreptului la apărare, imparțialității și independenței activității administrativ-jurisdicționale. Or, în contextul dat, din ansamblul legislativ ce reglementează în materia achizițiilor publice rezultă că toate aceste principii sunt respectate prin crearea unui cadru procesual adecvat, părțile interesate beneficiind de garanțiile unui proces echitabil, în toate componentele sale, efectuând minime diligențe pentru respectarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prin urmare, nu se poate reține nici afectarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) și ale art. 24 din Constituție. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.