Legea autorizării construcțiilor (50/1991)Articolul 37
Capitolul IV > Articolul 37
(1) Persoanele fizice și juridice care realizează lucrări de construcții în condițiile prezentei legi au obligația de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizație.
(1^1) Persoanele fizice și juridice care realizează lucrări de construcții sunt obligate să permită accesul în șantier al organelor de control abilitate în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcții, precum și în domeniul calității în construcții. De asemenea, sunt obligate să prezinte la control proiectul tehnic întocmit potrivit legii, precum și toate documentele și actele solicitate de către organele de control.
(2) Lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor. Efectuarea recepției la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate tipurile de construcții autorizate, inclusiv în situația realizării acestor lucrări în regie proprie. Recepția la terminarea lucrărilor se face cu participarea reprezentantului administrației publice, desemnat de emitentul autorizației de construire.
----------
Alin. (2) al art. 37 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 52 din 8 martie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 16 martie 2006.
(2^1) Până la terminarea lucrărilor se pot întocmi procese-verbale de recepție parțială, care să ateste stadiul fizic de execuție, la solicitarea investitorului și cu participarea obligatorie a reprezentanților Inspectoratului de Stat în Construcții în cazul investițiilor finanțate din fonduri publice.
----------
Alin. (2^1) al art. 37 a fost introdus de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 1 noiembrie 2016, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 6 mai 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 14 mai 2014, cu pct. 3^1.
(2^2) Se pot recepționa ca fiind terminate lucrări executate în baza unor contracte de execuție diferite, dar având ca obiect lucrări autorizate prin aceeași autorizație de construire/desființare.
----------
Alin. (2^2) al art. 37 a fost introdus de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 1 noiembrie 2016, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 6 mai 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 14 mai 2014, cu pct. 3^1.
(3) La terminarea lucrărilor, beneficiarul autorizației de construire are obligația să regularizeze taxa pentru autorizația de construire, potrivit legii.
(4) Odată cu regularizarea taxei prevăzute la alin. (3) , beneficiarii autorizațiilor de construire vor regulariza și cota prevăzută la art. 30 alin. (1) și vor prezenta comisiei de recepție la terminarea lucrărilor, în vederea admiterii recepției la terminarea lucrărilor, documentele doveditoare de la Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C., care să certifice că au fost confirmate plățile efectuate în vederea regularizării acestei cote.
(5) Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate.
----------
Alin. (5) al art. 37 a fost modificat de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 1 noiembrie 2016, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 6 mai 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 14 mai 2014, cu pct. 3^2.
(6) Dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare, care să confirme că edificarea construcțiilor s-a efectuat conform autorizației de construire și că există proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, sau, după caz, a unui certificat de atestare a edificării construcției, eliberate de autoritatea administrației publice locale competentă, care să confirme situația juridică actuală a construcțiilor și respectarea dispozițiilor în materie și a unei documentații cadastrale.
----------
Alin. (6) al art. 37 a fost introdus de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 1 noiembrie 2016, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 6 mai 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 14 mai 2014, cu pct. 3^3.
Sursa oficială ↗