Legea autorizării construcțiilor (50/1991)Articolul 15 — Prin excepție de la prevederile art. 13 alin. (1), terenurile destinate construirii se pot concesiona fără licitație publică, cu plata taxei de redevență stabilite potrivit legii, ori pot fi date în folosință pe termen limitat, după caz, în următoarele situații:
Capitolul II > Articolul 15
Prin excepție de la prevederile art. 13 alin. (1) , terenurile destinate construirii se pot concesiona fără licitație publică, cu plata taxei de redevență stabilite potrivit legii, ori pot fi date în folosință pe termen limitat, după caz, în următoarele situații:
a) pentru realizarea de obiective de utilitate publică sau de binefacere, cu caracter social, fără scop lucrativ, altele decât cele care se realizează de către colectivitățile locale pe terenurile acestora; ...
b) pentru realizarea de locuințe de către Agenția Națională pentru Locuințe, potrivit legii; ...
c) pentru realizarea de locuințe pentru tineri până la împlinirea vârstei de 35 de ani; ...
d) pentru strămutarea gospodăriilor afectate de dezastre, potrivit legii; ...
e) pentru extinderea construcțiilor pe terenuri alăturate, la cererea proprietarului sau cu acordul acestuia; ...
f) pentru lucrări de protejare ori de punere în valoare a monumentelor istorice definite potrivit legii, cu avizul conform al Ministerului Culturii și Cultelor, pe baza documentațiilor de urbanism avizate potrivit legii. ...
----------
Lit. f) a art. 15 a fost modificată de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 52 din 8 martie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 16 martie 2006.
Sursa oficială ↗