Legea insolvenței (85/2014)Articolul 332
Titlul III > Capitolul V > Secţiunea a 3-a > Articolul 332
(1) Procedura falimentului dispusă asupra unei societăţi de asigurare/reasigurare dintr-un alt stat membru care desfăşoară activitate pe teritoriul României se aplică fără alte formalităţi pe teritoriul României şi produce efecte în condiţiile şi de la data prevăzute în legislaţia din statul membru respectiv. În aceleaşi condiţii, procedura falimentului, instituită prin prezentul capitol, se aplică pe teritoriul statelor membre în ceea ce priveşte o societate de asigurare/reasigurare, persoană juridică română, inclusiv sucursalele acesteia stabilite pe teritoriul acelor state. ...
(2) Procedura falimentului se aplică potrivit legislaţiei din statul membru de origine, cu excepţiile expres prevăzute de lege. ...
(3) La primirea notificării corespunzătoare de la Autoritatea de Supraveghere Financiară a statului membru de origine, autoritatea competentă informează de îndată creditorii de asigurări despre decizia de deschidere a unei proceduri de faliment, prin publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. ...
Sursa oficială ↗