Legea insolvenței (85/2014)Articolul 175

Titlul II > Capitolul I > Secţiunea a 9-a > Articolul 175
(1) O procedură de reorganizare prin continuarea activităţii sau de lichidare pe bază de plan va fi închisă, prin sentinţă, în baza unui raport al administratorului judiciar care constată îndeplinirea tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul confirmat, precum şi plata creanţelor curente scadente. Dacă o procedură începe ca reorganizare, dar apoi devine faliment, aceasta va fi închisă potrivit prevederilor art. 167. ... (2) O procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite şi când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. ... (3) Bunurile vor putea fi distribuite creditorilor în contul creanţelor pe care le deţin împotriva averii debitorului, în urma unei propuneri a creditorului, cu obligaţia acestuia de a achita toate sumele ce ar fi fost datorate creditorilor aflaţi pe ordinele de prioritate anterioare, precum şi celor de pe aceeaşi ordine de prioritate, potrivit prevederilor art. 159 şi 161, în situaţia în care bunul ar fi fost vândut către un terţ. Dacă sunt mai multe propuneri, bunul se va distribui celui care oferă cel mai mare preţ, caz în care creanţa respectivului creditor se va scădea din preţul datorat. În toate cazurile, preţul bunurilor distribuite creditorilor în contul creanţelor nu va fi mai mic decât valoarea stabilită prin raportul de evaluare. ...
Sursa oficială ↗