Codul administrativArticolul 15

PARTEA a X-a > Capitolul I > Secţiunea a 4-a > Articolul 15
(1) Secretarul titular și supleantul acestuia au studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul științe juridice sau administrative. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în situația în care nu există niciun funcționar public care să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul științe juridice sau administrative, poate fi desemnat secretar titular, respectiv secretar supleant, câte un funcționar public încadrat pe funcție publică din clasa I. (3) Secretarului titular și secretarului supleant li se aplică în mod corespunzător prevederile art. 9-14 din prezenta anexă. (4) În situația în care secretarul comisiei de disciplină se află în unul dintre cazurile prevăzute la art. 12 alin. (1) , respectiv art. 14 alin. (1) lit. b) -f) din prezenta anexă, acesta este înlocuit de secretarul supleant. (5) În situația în care secretarul supleant se află în unul dintre cazurile prevăzute la art. 12 alin. (1) , respectiv art. 14 alin. (1) lit. b) -f) din prezenta anexă, președintele comisiei de disciplină notifică persoana prin al cărei act administrativ s-a constituit comisia de disciplină în vederea desemnării funcționarilor publici care să asigure secretariatul comisiei de disciplină pe durata rămasă a mandatului membrilor comisiei de disciplină, în condițiile prevăzute de prezenta anexă.
Sursa oficială ↗