Codul administrativArticolul 619
PARTEA a IX-a > Articolul 619
(1) În vederea implementării dispozițiilor prevăzute la art. 467 alin. (3) lit. a) , la nivelul autorităților și instituțiilor publice autoritățile și instituțiile publice în cadrul cărora sunt stabilite funcțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) și (2) , cu excepția statutelor speciale stabilite în condițiile legii, se instituie un proiect-pilot de organizare a concursului de ocupare a unor funcții publice vacante.
(2) Proiectul-pilot se derulează până la intrarea în vigoare a prevederilor art. 467 alin. (3) -(9) din prezentul cod, pentru:
a) funcțiile publice generale de grad profesional debutant din cadrul autorităților și instituțiile publice în cadrul cărora sunt stabilite funcțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) și (2) , cu excepția celor care beneficiază de statute speciale în condițiile legii; ...
b) funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici. ...
(3) Concursul pentru ocuparea funcțiilor publice prevăzute la alin. (2) are la bază principiile competiției, transparenței, competenței, precum și cel al egalității accesului la funcțiile publice pentru fiecare cetățean care îndeplinește condițiile legale.
(4) Concursul pentru ocuparea funcțiilor publice prevăzute la alin. (2) are două etape:
a) etapa de recrutare, care constă în verificarea cunoștințelor generale și competențelor generale necesare ocupării unei funcții publice, realizată prin concurs național, organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici; ...
b) etapa de selecție, care constă în verificarea cunoștințelor de specialitate și competențelor specifice necesare ocupării unei funcții publice vacante, realizată prin concurs pe post. ...
(5) Concursul pe post prevăzut la alin. (4) lit. b) se organizează:
a) de fiecare autoritate sau instituție publică în cadrul cărora se află funcțiile publice vacante prevăzute la alin. (2) lit. a) ; ...
b) de comisia de concurs pentru înalții funcționari publici, pentru funcțiile publice vacante prevăzute la alin. (2) lit. b) . ...
(6) Anunțul privind organizarea etapei prevăzute la alin. (4) lit. a) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării.
(7) Instituțiile și autoritățile publice înștiințează Agenția Națională a Funcționarilor Publici cu privire la organizarea unui concurs pe post, cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de data publicării anunțului de concurs.
(8) Anunțul privind organizarea etapei prevăzute la alin. (4) lit. b) se publică pe pagina de internet a instituției organizatoare și pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării concursului. Prin excepție, termenul de 30 de zile poate fi redus la 15 zile pentru concursul organizat în vederea ocupării funcțiilor publice de debutant temporar vacante.
(9) Promovarea concursului național prevăzut la alin. (4) lit. a) oferă numai dreptul de participare la concursul pe post prevăzut la alin. (4) lit. b) . Pot participa la concursul pe post persoanele care au promovat concursul național, pe o perioadă de maximum 3 ani de la data promovării concursului național.
(10) Normele privind organizarea și desfășurarea proiectului-pilot al concursului de ocupare a unor funcții publice vacante și modalitatea de previzionare a necesarului de funcții publice pentru organizarea proiectului-pilot sunt prevăzute în anexa nr. 9.
(11) Numirea în funcțiile publice prevăzute la alin. (2) lit. a) se face pe baza rezultatelor concursului prevăzut la alin. (4) lit. b) , în condițiile legii.
(12) Pe întreaga durată a aplicării proiectului-pilot, recrutarea și selecția în vederea ocupării funcțiilor publice prevăzute la alin. (2) se fac prin concursul prevăzut la alin. (4) .
Sursa oficială ↗