Codul administrativArticolul 328 — Evidența informațiilor cu privire la desfășurarea procedurilor de concesionare și la derularea contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică

PARTEA a V-a > Titlul I > Capitolul III > Secţiunea a 3-a > Articolul 328
(1) În scopul ținerii evidenței documentelor și informațiilor cu privire la desfășurarea procedurilor de concesionare și la derularea contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, concedentul întocmește și păstrează două registre: a) registrul Oferte, care cuprinde date și informații referitoare la derularea procedurilor prealabile încheierii contractului de concesiune de bunuri proprietate publică; se precizează cel puțin datele și informațiile referitoare la propunerile de concesionare, studiul de oportunitate, la oferte, la procedura de atribuire aplicată; ... b) registrul Contracte, care cuprinde date și informații referitoare la executarea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică; se precizează cel puțin datele și informațiile referitoare la obiectul, durata contractului de concesiune de bunuri proprietate publică, termenele de plată a redevenței, obligațiile de mediu. ... (2) Registrele prevăzute la alin. (1) se întocmesc și se păstrează la sediul concedentului. (3) Concedentul are obligația de a întocmi dosarul concesiunii pentru fiecare contract atribuit. (4) Dosarul concesiunii se păstrează de către concedent atât timp cât contractul de concesiune de bunuri proprietate publică produce efecte juridice, dar nu mai puțin de 5 ani de la data încheierii contractului respectiv. (5) Dosarul concesiunii trebuie să cuprindă cel puțin următoarele elemente: a) studiul de oportunitate al concesiunii; ... b) hotărârea de aprobare a concesiunii și, după caz, hotărârea de aprobare a subconcesiunii; ... c) anunțurile prevăzute de prezenta secțiune referitoare la procedura de atribuire a contractului de concesiune de bunuri proprietate publică și dovada transmiterii acestora spre publicare; ... d) documentația de atribuire; ... e) nota justificativă privind alegerea procedurii de atribuire; ... f) denumirea/numele ofertantului/ofertanților a/ale cărui/ căror ofertă/oferte a/au fost declarată/declarate câștigătoare și motivele care au stat la baza acestei decizii; ... g) justificarea hotărârii de anulare a procedurii de atribuire, dacă este cazul; ... h) contractul de concesiune de bunuri proprietate publică semnat. ... (6) Dosarul concesiunii are caracter de document public. (7) Accesul persoanelor la aceste informații se realizează în conformitate cu termenele și procedurile prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informațiile de interes public și nu poate fi restricționat decât în măsura în care aceste informații sunt clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală, potrivit legii.
Sursa oficială ↗