Codul administrativArticolul 292^1 — Procedura de trecere a unui bun din domeniul public al statului, neînscris în cartea funciară, în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale
PARTEA a V-a > Titlul I > Capitolul II > Articolul 292^1
(1) Prin derogare de la dispozițiile legale în vigoare, trecerea unui bun din domeniul public al statului, care este înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și care nu este înscris în cartea funciară, în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale se poate realiza, până la finalizarea Programului național de cadastru și carte funciară, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2030, fără înscrierea în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
(2) Trecerea bunului prevăzut la alin. (1) se poate face, sub sancțiunea nulității absolute, numai dacă acesta nu face obiectul unor litigii sau al unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.
(3) Autoritățile administrației publice locale au obligația de a înscrie dreptul de proprietate cu privire la bunul prevăzut la alin. (1) în sistemul integrat de cadastru și carte funciară în maximum 3 ani de la dobândirea dreptului de proprietate sub sancțiunea revenirii bunului în domeniul public al statului, în condițiile legii. Nerespectarea acestei obligații se constată de către autoritățile publice care au avut bunul în administrare înainte de a fi transmis autorităților locale conform alin. (1) , care au obligația de a iniția demersurile pentru trecerea bunului în domeniul public al statului.
(3^1) În cazul în care nu se cunoaște valoarea de inventar a bunului prevăzut la alin. (1) , autoritatea publică care are în administrare bunul procedează la evaluarea bunului în termen de maximum 180 de zile de la acceptarea solicitării autorității publice locale. În raportul de evaluare se includ și datele de identificare, elementele și caracteristicile tehnice care au stat la baza evaluării.
(4) Autoritățile administrației publice locale au obligația să transmită autorităților prevăzute la art. 287 lit. a) documentele din care să rezulte înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, cel mai târziu la data expirării termenului prevăzut la alin. (3) .
(5) Până la momentul înscrierii dreptului de proprietate cu privire la bunul prevăzut la alin. (1) în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, autoritățile administrației publice locale pot încheia doar actele și operațiunile juridice necesare finalizării procedurilor juridice specifice înscrierii dreptului de proprietate cu privire la bunul prevăzut la alin. (1) în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
(6) Prevederile alin. (1) -(5) se aplică în mod corespunzător și în situația trecerii unui bun din domeniul privat al statului în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale.
Sursa oficială ↗